joi, 11 aprilie 2013

duminical ambiguu


 
 
 

 duminica nu iese soarele
 stă ascuns după perdele și caută norii
 se joacă cu inimile împărțite pe bucăți de bani mărunți
 plânge în carouri colorate cu alb și verde
 spuneai că e primăvară spre sfârșitul cerului
 din cuvintele noastre rostite în oglindă
 o pisică își ascute ghearele pe sunetul vinilului
 miaună sare în patul rămas nefăcut de gemete întregi
 eu îți privesc gleznele prin fiecare milimetru de os
 au încăput pe pielea ta desenele tuturor generațiilor
 se-avântă în pori în gură în călcâie în nări
 în blugii tociți și aruncați pe scaun
 
 și-acum aștept
 ai lăsat cafeaua să miroasă până la vecinii din colțul străzii
 se târăsc celulele mele spre îmbrățișarea zilei
 balconul e decojit ca un suflet lăsat la macerat
 o umbră îmi urlă mitul lui sisif
 trag cu degetele de minutar
 clipesc fragmente din tine în fiecare sfert de pas
 cărțile despre iubire sunt împachetate sub paharul de vin
 încă ești plecată din sfera pătrată a camerei
 ieri ai promis duminica
 drept ziua revenirii
 
 dar duminică
 duminică nu iese soarele
 se ascunde după cuvinte izbite strâmb de pietre
 s-au închegat în jurul speranței întinse ca un elastic
 ca o simplă durere împărțită
 în camera goală se strecoară umbra doi
 miroase a crini și liliac și primăvară
 dar primăvara
 primăvara nu iese soarele.  
 

4 comentarii:

  1. Te felicit pentru viziunea abisala, idealismul si intensitatea dramatica a trairilor de care dai dovada !
    Sa nu renunti niciodata la scris !

    RăspundețiȘtergere