marți, 8 mai 2012

șosele bifurcate



 
 uite
 au început să plângă plopii
 mă simt iarăși tăcut și gol
 din frunze zboară orele
 minutele secundele
 gerul durerea
 erau în fața mea doi îndrăgostiți
 loviți cu lacrimi
 ploi de sentimente curgeau din ei
 eu stăteam la umbră
 mestecam otrava verii
 și o înghițeam
 
 vezi
 ai mușcat din inima mea
 molfăi bucățile mari
 și a început să-mi sângereze carnea
 noi doi nu mai avem ploaia de iubire
 a ieșit soarele pe șoseaua
 bifurcată precum o limbă de viperă
 adulmecam aerul cald
 și urmele de parfum
 totul trebuie pus acum la trecut
 
 privește
 cimitirul s-a umplut de oameni
 nu se mai simte viața
 nici în palmele
 cu care-ți străbăteam kilometrii de piele
 amprentele mele străluceau
 erau pași mici de tango
 în jurul coapselor
 se simte acum o cicatrice
 
 aprinde o lumânare
 și fugi
 ai alt drum bifurcat în față

Un comentariu:

  1. Te citesc de fiecare dată cu sufletul la gură.
    Sublimă poezia.

    RăspundețiȘtergere