miercuri, 4 aprilie 2012

modern times are yelling




drace, pe coperți se modificau pomii,
își prindeau rădăcini în doza zilnică de droguri
vândute pe sub mână, pe sub injecție,
el avea ochii cenușii, seringile rămâneau prinse în draperii
ca semne de revoltă împotriva vieții,
a camerei de sanatoriu,
se așeza la masa de plastic pe care era lipită
gumă de mestecat vândută la metru,
începea să-și dicteze gândurile sub formă de fluturi
decapitați, cu aripile albe.

se-ntindea în patul tăiat, avea fruntea
pansată cu foițe de sudoare și dezgust,
din bolul cu supă vărsat la intrare începuseră să iasă muște,
aveau aripile lipicioase și calde
precum sărutul mamei de care cu greu își aducea aminte,
el scăpa o lacrimă și-un murmur,
înjurătură înfundată,
nimeni nu înțelegea tăcerea lui,
în colț începuse să picteze fața lui Dumnezeu,
fiecare nouă zi ștergea pielea de ieri
precum un vânt aruncat în deșert, haotic.

acum stătea singur,
în suflet i se eliberaseră toxinele,
venele îi erau tuburi de metrou, goale,
atenție, se-nchid ușile inimii,
avea în piept un număr cu șapte cifre scrijelite,
pe lângă degetele mâinii stângi cu care rula
întreaga lume arsă
se strângeau petale de narcise,
pictura lui începuse să plângă
și mama, mama nu-i aici,
a rămas doar crucea de la groapă.

Un comentariu:

  1. Buna ziua,

    Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

    Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
    Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

    dumitru_gabriela31@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere