sâmbătă, 3 decembrie 2011

Răceala se întinde în jurul gleznelor


oho, și pot să fiu rece
precum sufletul pierdut
în moarte și durerea
nașterii
îi dezvelește dinții albi,
cuțite cu lamele
înțepând cerul
și picurând ploile.

dar cum să fac chestia asta
când toată lumea
din universul ochilor tăi
se roagă de mine
ca la un zeu de ceară
topită pe crestele
muntelui Sinai
și îmi aruncă în brațe
plăcuțe de înmatriculare
cu câte 10 porunci.

dincolo de noi
se întinde un ocean
cu apa încălzită
din conductele venelor
și parcă eu mă simt mai rece,
palid ca un mort
ținând lumânările
suspendate așa, alandala,
poate se mai aude și vreun
Aleluia!
din pronaosul cu strugurii
uscați în coșuri de nuiele.

dar sicriul mă strânge, iubito,
coastele îmi plesnesc
cu sunet de frânghie ciobită
și degetele
mi se încleștează în jurul Bibliei
și a crucii de-acum calde,
cu urme de viață pe ea.

acoperă-mă cu pământ,
viață mea se duce de râpă,
în râpă,
în nămol,
în ciobiri de funingine
de la crematoriul
acoperit cu penele
îngerilor
tocați mărunt
în salata de fructe
a lui Satan.

4 comentarii:

  1. ce tare e poza! :| atat de... veche :d. si poezia deasemenea, superba :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmmm... nu stiu ce sa zic. Imi vine sa fac analiza pe text. oricum , imi place...

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Suflet de Vurva: pai, poti sa faci analiza daca iti convine ;)

    RăspundețiȘtergere