duminică, 11 decembrie 2011

Lacrimile miros a singurătate

miros tot a tine,
mai ales a sâni înveliți în prosoape
de sărutări mărunte,
căzute analfabetic,
una pe aici,
cealaltă
mai sus de pleoapa închisă
a sfârcului.

palmele
îmi sunt așezări haotice
de linii întrerupte,
poate viața mea e o coincidență
și tu,
un semn mult așteptat,
un parfum desprins
din împletitura privirilor
căutând un punct de sprijin.

știi ceva?
ieri am trecut pe lângă poza noastră,
erau doi copii acolo
și plângeau,
aruncând cu lacrimi
în broaște.

mâine o să stau degeaba,
închis între cele patru oase,
adulmecând esența ta
creionată prin mine.

2 comentarii: