vineri, 24 decembrie 2010

Cati dintre noi mai stiu bucuria unei despartiri?


Titlul asta poate suna ironic. Pentru mine, este ceva perfect normal. Si nu vreau sa sune ca si cum as fi misogin sau idiot. Dar ma gandesc, de cate ori m-am despartit de cineva, intotdeauna am descoperit, in momentele de singuratate, bucuriile din clipele simple petrecute alaturi de EA. Intotdeauna ma gandeasc la simplele saruturi, la imbratisarile noastre stranse, la lacrimile aruncate de amandoi pe covor, la banalele flori daruite din inima, la tot ce a fost. Si mereu imi infloreste un zambet, de regret, dar in acelasi timp, de bucurie. Pentru ca tot ce am trait alaturi de ea e unic, irepetabil cu altcineva, dureros de frumoase, colectionate in petale de amintiri.
Si mi-am dat seama ca viata mea e ciclica. Ca in viata mea s-au perindat aceleasi fete, total diferite, unice in felul lor de a fi. Fiecare avea parfumul ei propriu, nu cel folosit in industrie, parfumul lor original, al pielii, al glasului, al ochilor. Fiecare saruta in mod diferit, in alte forme, cu buze vinetii, rosii, roze, calde, inghetate, gingase, zgrunturoase. Fiecare avea alta privire, cu ochi migdalati, mari, rotunzi, sticlosi, caprui, verzi sau albastri. Fiecare ma imbratisa diferit, strans, ciudat, rece, afectuos, placut. Fiecare avea un defect ce o particulariza, fiecare avea calitati ce le facea unice. Fiecare alinta potrivit varstei si placerilor ei. Fiecare imi furniza o cantitate diferita de dragoste pe care incercam sa o prelucrez in cuburi cat mai mici, ca sa se termine cat mai tarziu. Fiecare m-a invat cate ceva, fiecare mi-a aratat lumi neexplorate in imaginatia lor, fiecare mi-a povestit viata lor in cele mai mici detalii neinteresante pentru cei din jur. Articulate de vocea lor, povestirile deveneau vise traite de mine, intr-un mod supranatural, intr-un mod mai inconstinet decat inconstientul meu. Fiecare dintre ele mi-a spus: "Te iubesc!" in pronuntii diferite, accentuate de diferitele tonalitati ale vocii. Fiecare a plans cel putin o data pe umarul meu, fiecare dintre ele m-a injurat printre dinti. Unele m-au aratat cu degetelul si m-au insemnat cu priviri de lava navalita ca un rau ucigator. Altele mi-au deschis portile si mi-au aratat drumul, fara a imi da indicatii incotro sa o apuc. In acelasi timp, le-am iubit pe toate, fara sa imi pese cat de mult sau cat de putin voi suferi. Fara sa imi pese ca o sa vina o zi in care voi auzi un : "Adio!" sau un: "S-a terminat!". Fara sa arborez steaguri de pace, atunci cand iubirea mea era doborata de iubirea lor.
Viata mea, in parte, iubirea mea, e ciclica. Fetele din viata mea nu sunt incolonate intr-un sir indian, ci mai degraba intr-un cerc vicios. Sunt asezat in centrul cercului, avand ochii acoperiti cu un val ce imi permite sa aleg doar cu mainile, in taina, pe cea care va primi si va darui iubire. Joc ruleta ruseasca dupa fiecare despartire si simt ca o sa vina o zi in care inima mea sa nu mai se scalde in adrenalina jocului.
De aceea, ma bucur pentru fiecare despartire, profit, pentru moment, de clipele amintirilor si pe urma ma las iarasi legat la ochi de destin. In acele momente, mi-e dor de fiecare in parte, de fiecare sarut, imbratisare sau privire diferita. In acele momente, ma simt batran si uscat, desi am doar 20 de ani neimpliniti. Si viata curge, ireparabil, mult prea repede.

3 comentarii: