luni, 28 martie 2016

diagnostic

cum e să te lupți cu depresia
și cunoști că viața își poartă crucea rânjind cu spatele la tine
sau atunci când ai cuvintele pe bolta palatină
ca niște oameni spânzurați cu cele mai subțiri funii făcute din umbre
sau atunci când uitam să zâmbim după patruzeci de zile fără soare și frigul ne trosnea oasele ca unui cadavru călcat de șenilele timpului
uite
aici
în inima mea strânsă într-un pumn de cenușă
se găsesc toate fricile scăpate din cutia pandorei
aud sunetele cu spaima copilului privind pentru prima data marea
când valurile se spargeau de faleză până ce apa îi uda adidaşii rupți
mă reflect în fiecare lumină stinsă
caut prin întuneric ultima privire a copilăriei

citeam undeva că la polul sud poți să stai în mâini
și să crezi că toată lumea o poți susține râzând
dar dacă toată lumea cu toți polii și toate molimele
se crapă în pieptul și palmele și ochii tăi
iar ultimul lucru văzut este durerea de a te fi născut prea târziu
când toate secundele omenești se lovesc de minutar și refuză să treacă
sau când fiecare barieră din lumea asta se deschide pentru a lăsa vidul să absoarbă momentele
precum un aspirator cosmic uitat pornit printre galaxiile cu bibelouri și nebuloase
îmi privesc palmele unde o singură dată am ținut fericirea
încă miroase a fresh de mere și a vin roșu

din întregul discurs
cuvintele au refuzat să mai bată spre limbă și buze
au rămas acolo
în gâtul prea slab să poarte o cruce
rânjind spre universul lăsat în colțurile minții

miercuri, 9 martie 2016

Seri nescrise

Nina
știam de unde să plec și unde să mă întorc
în serile în care nu îți scriam
toate gândurile mele băteau în pereții craniului precum un pendul de ceas
stăteam atârnat de geamul mare de la livingul plin cu saci de haine
miroasea a loc nou și a lemn proaspăt
tu mă trăgeai de halat și zgâriai cu degetul în tulpina unui ghiveci spart
te sărutam de atâtea ori pe același centimetru pătrat din umăr
așa cum telescopul Hubble sărută în fiecare noapte aceeași porțiune de cer
îți redescopeream alunițele numărate de mine în alte seri tăcute

în serile în care nu îți scriam
căutam sunetele sub palmele tale strânse căuș
în ele regăseam sinceritatea și căldura și inspirația de a trăi
priveam prin unghiile tale spre copilaria pierdută brusc pe nesimțite
aveam momente în care creierul meu țipa la tine
să plecăm o săptămână pe munte la țară la deal în alt oraș
să lăsam dracului toate grijile și scuzele și viețile de roboți
reușeam să adorm strângându-te în brațe
carnea îmi tremura ca atunci când ești încuiat afară în viscolul de ianuarie

în alte seri îți strecuram pe sub sâni toate sărutările mele de peste zi
rămâneam prinși în respirațiile sacadate stând goi printre cearceafuri
pe piept aveam pietre de moara și pete de sânge
spatele tău încordat de pisică primea aerul rece printre sunetele unui radio uitat pornit la etajul șase
îmi îmbătam sufletul în picăturile de transpirație scurse pe buzele tale
mă inspiram din expirațiile tale
în cap
gândurile se limpezeau ca după o lungă decantare
cuvintele mi se așezau în toate liniile astea aranjate acum
până spre dimineață priveam pozele din toate locurile cu noi
adormeam și te auzeam respirând în versuri
"nu te mai inspir nu mi-ai mai scris despre Nina
nu mă mai alinți printre apusuri și răsărituri de noapte
nu mi-ai mai numărat alunițele de pe omoplat"
"nu
dar te iubesc mai mult"

vineri, 9 octombrie 2015

ÎNCEPUT

hai să pornim într-o aventură
să ne trezim în fiecare dimineață în același pat
să ne bem cafeaua la aceeași masă la aceeași oră la același minut
să ne aranjăm sacoul pardesiul sau geaca
pe prima pagină a ziarului ar trona o poză cu croissante și nuci
ne-am încălța cu fiecare "bună dimineața"
umbrele noastre s-ar ghemui în îmbrățișări repetate
ne-am săruta verighetele albe
în spate am căra rucsacii gri și roșii
de data asta poate vom încuia și ușa apartamentului

și-aici 
ți-aş cere să râzi mai mult să respiri să rămâi mândră
dintre toate stâncile rostogolite sub palma ta
ar crește flori de colț și bujori de munte
ai avea buchetul de nuntă pregătit sub marea aia de curcubee și culori de toamnă
un singur foc de tabără s-ar avânta pe creste
din noi ar chiui văile a dor și iubire
prin cer s-ar încorda norii a gemete și tunete și fulgere de fotografii calde
iar vinul fiert ar curge printre rochia ta de mireasă
și cravata mea tăiată de jnepeni

hai să pornim într-o aventură
caută în pielea mea mirosul tău
prin camera asta plină de inele sunt pierdut
îmi caut echilibrul privind imaginile din trecut
tu cățărată pe lanțuri
tu privind apusul în creastă
tu zgâriind cu bocancii o bucată de iarbă
tu eu
noi
împreună
un fel de om lipit cu alt om într-un cort de mărimea unei inimi
din fiecare șoaptă se formează o singură întrebare:

"Vrei?"

joi, 27 august 2015

Nina munților

termină cu prostiile
mai bine pregătește rucsacul bocancii cortul
hai să plecăm pe munte să fluierăm pe creste
în oraș
vântul e uscat și miroase a beton ars
ne urcăm în primul tren cotit spre natură
Nina mă strânge în brațe și își strânge bentița pe cap
un șuierat un scrâșnet o gară
kilometri de șine sunt dați uitării
kilometri de zâmbete și aer ne lovesc în piept
căutăm locul perfect pentru apus
pe poteci
Nina devine fata munților

îmi place să o privesc sărind peste pietre și bolovani
în crestele golașe
vântul miroase a pădure  se pierde între firele de păr și firele de nor
revine ne umflă gecile și tricourile
noi tot urcăm spre infinit
Nina se joacă face poze și râde
aici
la limita dintre omenire și frumos
noi bem apă din izvoare și privim spre orizont
vârfurile devin sulițe înfipte în cer
cu soarele căzând între nori
palmele noastre au culoarea sângelui
un lup se aude mai jos la cabană
la noi în cort se aud doar respirațiile calde

aici îmi place să revin să urc să adorm
Nina își bea ceaiul privind răsăritul
mă învelesc cu sacul ei de dormit
cad în parfumul ei în parfumul munților în parfumul brazilor
la ora asta din dimineață
greierii uită să cânte
ne-am adunat în rucsacul gri
toate pozele din vârfuri din păduri din cort
aici aș vrea să stau lipit de pietre și de Nina
să ne bem ceaiul între crengile rupte de vânt să trăim urcând pe roci
să facem mereu poza de grup  doar noi și să ne lăsăm amprentele pe steaguri
aici
unde Nina e Nina munților
unde se întinde la soare prin pajiști
unde viața se scurge mai încet
iar timpul uită de noi

termină cu prostiile
am ajuns pe vârf și înapoi
bocancii-s juliți rucsacul e rupt cortul murdar
pielea ne arde și palmele sunt zgâriate
însă pe fețe
pe fețe avem numai zâmbete

joi, 11 iunie 2015

poem declarat

iubito
la ora zero a zilei tale
ploaia a început să curețe orașul nostru
tu îți dormeai visele strânsă în cearceaful cu floarea soarelui
din pielea ta ieșeau crizanteme galbene și mov și albe
se aruncau spre geam în apa asta scursă din cer
eu îți sărutam coapsa stângă

la ora 6
soarele a început să bubuie în nori
printre noi mirosea numai a tei târziu înflorit și a haine abia spălate
rânjeam privind mișcările tale de yoghin
restul oamenilor sunt simple chemări ale vântului
tu îmi sărutai fruntea și tăceai
sunt cu spatele la perdeaua după care ne ascundeam iarna
fiecare centimetru miroase a tine și a mine și a suflet
printre gânduri îți aud pașii și liniștea prosopului căzut în fața căzii

la ora 12
căldura s-a împlântat în cer precum un pumnal
din nori curg numai umbre
părul tău se așează pe umeri mimând cireșii de mai
în tricoul tău se prind săruturi și priviri și cântece scăpate din căști
eu te strig gustându-ți numele ca în fiecare zi
Nina e muza poeziei din ea
Nina e ființa asta cu sânge de om și mișcări de felină
e persoana din care se nasc civilizații întregi de cuvinte
iar eu îi sarut tăietura de la genunchiul drept

la ora 18
Nina colorează cerul în purpuriu și galben
între apus și seară se lasă vocea ei căutând maieul gri și pantalonii negri
din spatele cerului
tunetele reîncep să își ascută fulgere
Nina se bucura și soarbe din paharul cu vin
își ronțăie bucata de ciocolată cu sare
Privesc peste umarul ei și văd strânse lăzi cu cireșe și tei și crizanteme
îi scriu pe piele cu buzele toate declarațiile mele
se face liniște și noi fugim desculți spre nou
încet
căutăm lumina în celălalt

la 23 59
prin vânt se simt noi picături de ploaie

vineri, 5 iunie 2015

dor de ducă

cea care râde e fata culcată în iarbă
Nina zâmbește privind spre munți
in mintea mea e un dor de ducă și pietre
la începutul ăsta de vară închid ochii și sper
caut prin minte toate imaginile cu femeia urcată pe pietre
stau între cearceafurile abia spălate
toate miros și acum a bujori de munte și rășină
am sufletul legat acum de cort și bocanci și rucsac
pe munte primesc libertatea și frumusețea la modul absolut
iar dintre firele de iarbă
Nina răsare ca o brânduşă

aici
pe vârf de munte
greierii uită să nu mai cânte
stăm îmbrățișați între toate rocile ascuțite
vântul ne șuieră prin toți porii
ascultăm infinitul bușit în nori
printre picăturile de rouă
ne simțim ca ultimii oameni ce trăiesc pe planeta Pământ
sorbim ceaiul fierbinte și imaginea răsăritului
Nina se întinde printre pietre
ca un singur râu aflat peste umanitate
din palmele ei cresc rădăcini și sunete și munți
în ochii ei se văd pădurile și florile de colț
acum respir

și sper
Nina mă leagă de munți și de cort și de trasee
de libertatea ireală în care respiri fericirea și calmul
stăm cu palmele lipite
în această vară cucerim orizontul.

sâmbătă, 9 mai 2015

Umbre cu umbrele

o să-mi ascund fața în tălpile tale
Nina doarme iar eu vorbesc singur
în capul meu vâjâie toate cuvintele nerostite
închid câte un ochi și privesc umbrele aiurite de pe dulap
în ritmul jazz-ului ele dansează până la finalul lumii și înapoi
cu o mână ating coastele Ninei
încep să le număr ca într-un joc
în dreapta lipsește coasta lui adam
și în toată cicatricea asta invizibilă
lumea mea se cuibărește în sufletul ei somnoros ca al unui copil

încă vorbesc singur
ceva din mine se simte ca o umbră aruncată fix în respirațiile Ninei
o moară plină cu întrebări mă așteaptă la frământat
aici
orele se schimbă în amintiri
în parfumul tomnatic al pielii sărutate
în clopotele din seara de Paște
în gustul ultimului pahar de vin de dinainte de somn
fiecare sunet se întoarce în plămânii noștri
Nina se joacă în somn cu părul abia tuns
îmi plimb indexul pe coapsa ei caldă
astă-seară voi asculta liniștea

încep să îmi tac poveștile
adorm și mă trezesc lipit de ea
ne rotim prin pat asemeni roților din bâlci
printre noi dansează umbrele cu umbrelele rupte
în ploaia asta de mai
Nina își lasă inima să respire
eu îmi las inima să inspire
deschid ochiul stâng iar camera e neagră
punctul meu de sprijin mustăceşte învelit cu o pătură
îmi cad mâinile spre tricoul aruncat pe scaun
iar pe balcon
pe balcon e deja dimineață